Expertul
independent al comisiei de anchetă în cazul Tâncăbeşti
a solicitat o săptămână pentru analizarea tuturor datelor.
Comisia de investigaţii a ministerului Transporturilor a ajuns,
vineri, la locul accidentului pentru expertiză. Specialiştii vor să
stabilescă dacă pasarela care s-a prăbuşit peste două maşini a
fost proiectată şi construită corespunzător. În urma
accidentului de acum două zile, o tânără care se afla la
volan a murit iar ceilalţi doi pasageri ai maşinii au fost răniţi.
Comisia
care investighează circumstanţele accidentului de la Tâncăbeşti
analizează toate condiţiile de proiectare, de execuţie,
dispoziţiile de şantier şi recepţia lucrării.
Expertul
independent care face parte din comisie a cerut termen o săptămână
pentru a analiza toate datele acestei anchete.
Comisia
este formată din membri ai Inspectoratului de Stat în
Construcţii, ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri
Naţionale din România, dar şi din reprezentanţi ai
societăţii care a făcut proiectul şi cea care a executat
lucrarea. Acestora li s-a adăugat şi un expert de la Universitatea
Tehnică de Construcţii Bucureşti.
Antena3