Antena 3 CNN Actualitate Comisia de anchetă a decis: în România nu au existat centre de detenţie CIA

Comisia de anchetă a decis: în România nu au existat centre de detenţie CIA

1 minut de citit Publicat la 14:31 22 Apr 2008 Modificat la 14:31 22 Apr 2008
Comisia de anchetă a decis: în România nu au existat centre de detenţie CIA
În România nu au existat centre de detenţie şi nu au fost efecutate zboruri ilegale pentru transportul deţinuţilor prin intermediul CIA. Senatul a respins acuzaţiile Consiliului Europei cu privire la aceste aspecte. Suspiciunile privind implicarea Romîniei într-o serie de planuri secrete derulate de CIA au apărut odată cu declaraţiile raportorului Consiliului Europei, Dick Marty. Acesta cita date confidenţiale. Conform lui Dick Marty, atît ţara noastră cît şi Polonia ar fi fost folosite de către CIA pentru transferul şi detenţia suspecţilor de terorism.

Raportul privind presupusele zboruri ale CIA pe teritoriul României a fost adoptat de Senat cu 56 de voturi pentru, 6 împotrivă şi două abţineri. Cazul a fost anchetat de o comisia specială a Parlamentului, care a respins ca nefondate acuzaţiile lansate de Comisia Europeană. Potrivit raportului, pe teritoriul României nu au existat centre de detenţie şi nu au fost efectuate zboruri ilegale pentru raportul deţinuţilor prin intermediul CIA.

Raportul comisiei arată că parlamentarii au audiat peste 200 de persoane şi au avut zeci de întâlniri cu membri ai Consiliului Europei, dar şi cu şefi ai instituţiilor şi structurilor speciale din România. Membrii comisiei de anchetă arată că în sistemul de control al traficului nu ar fi putut exista fisuri, prin care să fi trecut neobservate anumite zboruri. Comisia a exclus şi posibilitatea ca anumite instituţii din România să fi participat conştient la operaţiuni de transport ilegal de deţinuţi prin spaţiul aerian.

Comisia Europeană aşteaptă un răspuns din partea autorităţilor române în cazul presupuselor zboruri ale CIA pe teritoriul ţării noastre. Oficialii europeni au transmis prima solicitare în acest sens în iulie 2007, după publicarea raportului lui Dick Marty, care menţiona ca atât România, cât şi Polonia ar fi gazduit centre de detenţie secrete. Răspunsul părţii române a ajuns la Bruxelles în toamna anului trecut, însă a fost considerat insuficient. Comisia Europeană a trimis o nouă scrisoare pe această temă la sfârşitul lunii ianuarie.

Senatorul PNL Norica Nicolai a declarat că, după ce Comisia de anchetă a presupuselor baze CIA în România a depus, la începutul anului trecut, raportul la Biroul Permanent al Senatului, conducerea acestei Camere a aşteptat probele pe care raportorul APCE Dick Marty le-ar avea în acest sens. Ea a arătat de ce Senatului i-au trebuit 14 luni pentru a închide acest caz: ?Biroul Permanent a decis să aştepte probele pe care Dick Marty urma să ni le trimită, s-au făcut demersurile parlamentare, intervenţii la van der Linden, s-a făcut moţiunea delegaţiei noastre, Marty refuză să ne dea probele, ca atare trebuia să închidem lucrarea.?

Antena 3

×
x close