Vicepremierul Liviu Dragnea a condus comandamentul de urgenţă reunit la Guvern, duminică seară, pentru inundaţiile prognozate de hidrologi.
Conform meteorologilor şi hidrologilor, ploile nu se vor opri luni dimineaţă, la ora 10:00, până când a fost instaurată actuala informare, iar inundaţiile vor fi însemnate cantitativ.
"Aproape sigur, mâine dimineaţă la ora 10:00, nu se opresc ploile din zonele în care este deja instituit cod portocaliu. Este posibil să se mute şi să se extindă zonele. Trebuie multe atenţie pe judeţele în care s-a instituit cod portocaliu. Gorj şi Vâlcea cu siguranţă, dar pot fi şi altele. Atenţie foarte mare, punctual pot fi cantităţi de apă care pot depăşi 100l/mp. Miercuri la prânz fenomenele vor slăbi în intensitate. Vor reveni din nou, dar rămâne de văzut cu ce intensitate. Nu putem şti sigur de acum", a declarat Ion Sandu, directorul ANM.
Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ploi şi vijelii pentru Mehedinţi, Gorj şi Vâlcea, unde începând de duminică seara şi până luni dimineaţă va ploua torenţial şi se vor cumula cantităţi de apă de 50-70 de litri pe metru pătrat, alte nouă judeţe fiind sub atenţionare cod galben.
Alte nouă judeţe - Argeş, Olt, Dolj, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Hunedoara şi unele zone din Alba şi Sibiu - vor fi sub avertizare cod galben, de duminică, ora 18.00, până marţi, la ora 09.00.
De asemenea, hidrologii au instituit cod portocaliu pe râuri din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt şi Argeş, unde începând de duminică seara se pot produce inundaţii locale, ca urmare a scurgerilor pe versanţi şi a viiturilor rapide.
De asemenea, hidrologii au instituit cod portocaliu pe râuri din judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt şi Argeş, unde începând de duminică seara se pot produce inundaţii locale, ca urmare a scurgerilor pe versanţi şi a viiturilor rapide.
Potrivit avertizării emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, începând de duminică, ora 18.00, până marţi, la ora 16.00, pe râurile din bazinele hidrografice Crişul Alb, Mureş, Bega Veche, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt şi Vedea se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide şi creşteri de debite şi niveluri, care ar putea duce la depăşirea cotelor de atenţie şi de inundaţie.