Cel mai afectat oraş este Florencia, aflat la 450 de kilometri de capitala Bogota. Aici, 100 de oameni au rămas fără locuinţe în urma alunecărilor de teren, iar alţi 2.000 sunt pe cale să fie evacuaţi. Ploile torenţiale au provocat un adevărat dezastru. O alunecare de teren a lăsat zeci de oameni fără locuinţe într-un cartier al oraşului Florencia. Alte zeci de cartiere au fost, de asemenea, inundate.
?Ne confruntăm cu o situaţie de urgenţă. Ploaia a început să cadă de vineri-noapte. Pe la ora 12 noaptea a început să toarne cu găleata, iar rezultatul este că avem 15 cartiere ale oraşului care sunt inundate?, declara şeful pompierilor, Jose Labrador Tobar.
În urma acestui ultim val de inundaţii nu s-au înregistrat decese, dar, săptămâna trecută, 12 oameni au murit şi mai mulţi au fost răniţi. În urma ploilor torenţiale şi a alunecărilor de teren, zeci de case au fost distruse şi mai multe drumuri blocate.
Antena 3