Colonelul Dumitru Paraschiv, comandant al Brigăzii speciale de intervenţie Vlad Ţepeş, cunoscut drept ”omul în alb” care a coordonat intervenția jandarmilor la mitingul din 10 august 2018, a dat în judecată Jandarmeria Română, informează HotNews.
Coordonatorul protestelor de anul trecut, contestă ordinul din luna septembrie când a fost mutat la Centrala Nucleară de la Cernavodă, pentru a se ocupa de paza acesteia, mai precizează sursa citată.
Klaus Iohannis a refuzat anul trecut avansarea în grad a colonelului, deși ministrul de interne de atunci Carmen Dan propusese asta. Dumitru Paraschiv consideră că a fost nedreptățit și a cerut astfel unui judecător să faca dreptate.