„Putin trebuie să vină cu ceva nou pe 9 mai. Nu a cucerit Ucraina, trebuie să spună că va declanșa lupta împotriva naziștilor lumii. Se reinventează. De la fiecare eșec în parte trebuie să găsească câte ceva cu care să vină pe masa strategică a Rusiei și să o pună în fața populației, să le demonstreze că și-au îndeplinit obiectivele. Este un eșec total.”, a comentat Vasile Simileanu în cadrul emisiunii Decisiv.
Ben Wallace a criticat încercările Kremlinului de a-și acoperi în acest fel pierderile umane din război și a adăugat că pentru Rusia să ordone mobilizarea în masă a rezervelor sale ar fi o "recunoaștere a eșecului".
„Putin a făcut mai multe declaraţii în ultimul timp că acesta a devenit un război, un conflict prin interpuşi, ceea ce nu este, că naziştii sunt, practic, peste tot. Nu sunt doar în Ucraina, NATO e plină de nazişti. Cred că ceea ce va încerca să facă este să treacă de la aşa-numita "operaţiune specială", a pregătit terenul pentru a spune, ”iată acesta este un război împotriva naziştilor”, iar eu am nevoie de mai mulţi oameni, mai multă carne rusească de tun, practic. Generalii lui deja i-au trimis pe mulţi la moarte şi nu aş fi surprins, nu am informaţii în acest sens, dar probabil va declara în această zi de mai că se află în război cu naziştii din întreaga lume şi că trebuie să mobilizăm în masă poporul rus.”, a declarat Ben Wallace la un post de televiziune.
Declarațiile oficialului britanic au venit după ce ministrul de externe Liz Truss a spus că războiul din Ucraina ar putea dura încă cinci până la zece ani. Mulți ucraineni consideră că războiul durează deja de opt ani, după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014 și i-a susținut pe separatiștii din regiunea Donbas.
La începutul acestei săptămâni, Putin a promis că va folosi arme nucleare împotriva oricărei țări care îndrăznește să "intervină" în războiul Rusiei din Ucraina.