Antena 3 CNN Actualitate Colegiul Medicilor: Sistemul sanitar va intra în colaps din iulie

Colegiul Medicilor: Sistemul sanitar va intra în colaps din iulie

<1 minut de citit Publicat la 21:52 04 Ian 2010 Modificat la 21:52 04 Ian 2010
Colegiul Medicilor: Sistemul sanitar va intra în colaps din iulie
Sistemul sanitar intră în colaps din iulie, avertizează Colegiul Medicilor. Bugetul stabilit de Executiv în noul plan de guvernare este mai mare cu 6% comparativ cu anul trecut, însă insuficient. Spitalele vor rămâne fără bani şi nu vor mai putea trata pacienţii la mijlocul lunii iulie, spun reprezentanţii medicilor.

Reprezentanţii medicilor atrag atenţia că lipsa banilor pentru sistemul medical va avea efecte greu de combătut - bolnavii nu vor putea fi trataţi, va creşte fenomenul emigrării medicilor, dar şi al şpăgii.

Pentru că spitalele nu vor avea medicamente, bolnavii vor fi nevoiţi să-şi îşi cumpere medicamentele din farmacii. Fenomenul este deja generalizat în multe spitale.

Anul trecut, spitalele au rămas fără bani în luna octombrie. Unităţile medicale au fost nevoite să ia împrumuturi pentru a putea supravieţui în ultimul trimestru din 2009.

Românii sunt pe ultimul loc în Uniunea Europeană la cheltuielile cu sănătatea. La consumul de medicamente, România se situează pe penultimul loc, înaintea Bulgariei, cu doar 72 de euro pe cap de locuitor, la un nivel de 3,5 ori mai scăzut decât media europeană.



Antena 3

×
x close