Antena 3 CNN Actualitate Persoanele care aruncă pe jos coji de semințe, puse să măture pentru a nu primi amendă

Persoanele care aruncă pe jos coji de semințe, puse să măture pentru a nu primi amendă

Andreea Cigolea
<1 minut de citit Publicat la 11:55 18 Mai 2021 Modificat la 11:55 18 Mai 2021
Persoanele care aruncă pe jos coji de semințe, puse să măture pentru a nu primi amendă

Poliția Locală Sector 5 a depistat mai mulți cetățeni care, după ce consumau semințe, aruncau cojile pe trotuare, în parcuri sau locurile de joacă, anunță Primăria Sectorului 5.

„Agenții le-au explicat persoanelor în cauză că dacă nu sunt de acord să strângă mizeria pe care au făcut-o, vor fi sancționate. Cetățenii au acceptat varianta mai ieftină. Operațiunea a avut loc cu ajutorul unei mături și a unui făraș, puse la dispoziția lor chiar de către polițiștii locali”, potrivit sursei citate.

Primarul Cristian Popescu Piedone a anunțat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, „pentru ca cetățenii să înțeleagă că străzile din sector nu țin loc de gropi de gunoi”.

×
Etichete: amenda seminte
x close