Consiliul Judeţean Suceava , condus de democrat-liberalul Gheorghe Flutur, va cheltui 60.000 de lei pentru organizarea unui târg agricol la Timişoara. Târgul "Produs în Bucovina" va avea loc în perioada în care, la Timişoara, va merge întreaga conducere a PDL.
Banii vor fi daţi unei asociaţii de oameni de afaceri, pentru promovarea Bucovinei. 20.000 de lei vor fi cheltuiţi pentru deplasarea a 10 consilieri ai Consiliului Judeţean Suceava la Timişoara.
Contactat de
pressalert.ro, Flutur a declarat că nu există nici un fel de legătură între târgul agricol şi întâlnirea liderilor PDL la Timişoara.
Târgul va fi organizat de asociaţia “Produs în Bucovina”
şi va reuni oameni de afaceri privaţi din Suceava care-şi vând produsele ecologice sau obiecte populare specifice Bucovinei.
Potrivit motivării prezentate consilierilor judeţeni, banii
au fost acordaţi luând în considerare “importanţa pentru judeţul Suceava a acţiunilor de promovare a produselor naturale din Bucovina”.
Totuşi, din anexa unde sunt detaliate costurile reiese că peste 20.000 lei sunt pentru cei zece angajaţi ai consiliului judeţean care vin la Timişoara şi pentru pliante şi mash-uri, restul fiind cheltuielile de deplasare a ansamblului “Ciprian Porumbescu” şi a meşterilor populari.
Pentru organizarea târgurilor în Iaşi, Bucureşti, Suceava,Timişoaraşi Cluj Napoca au mai fost alocaţi alţi 140.000 lei.
Gheorghe Flutur
susţine că, între acţiunea PD-L şi acţiunea de promovare a Bucovinei cofinanţată de consiliul judeţean pe care-l conduce,
nu există absolut nici o legătură. “N-are nici o treabă una cu alta. Consiliul Judeţean Suceava este partener cu această asociaţie ca să promăvăm cele 110 produse tradiţionale din Bucovina. Doamne fereşte. Nu dau bani unor firme private, ci pentru promovarea zonei Bucovinei."