Codul Rutier a fost modificat pe 17 februarie 2023, după ce Guvernul a adoptat hotărârea nr. 130/2023 prin care a fost modificat şi completat Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din România.
Una dintre cele mai importante modificări se referă la posibilitatea pe care poliţiştii rutieri o au acum de a retrage permisul de conducere al unui şofer "până la ora 08.00 a zilei următoare, dar nu mai puţin de 12 ore".
Astfel, retragerea permisului de conducere poate fi dispusă de poliţist în cazul în care acesta are probe sau indicii temeinice că un şofer a consumat alcool sau substanţe interzise, iar acesta refuză testarea în vederea stabilirii concentraţiei de alcool pur în aerul expirat sau a prezenţei în organism de substanţe psihoactive.
Noile reguli prevăd faptul că titularul permisului de conducere va primi o dovadă înlocuitoare, însă fără drept de circulaţie, notează avocatnet.ro.
De asemenea, modificările vizează definirea acţiunii de retragere a permisului de conducere care, potrivit legii, este o măsură de reţinere a carnetului de şoferi, precum şi interzicerea dreptului de a conduce autovehicule.
Dispoziţia de retragere a permisului de conducere va fi înmânată de poliţistul rutier şi va cuprinde data, ora şi locul unde a fost încheiată, precum şi datele poliţistului. Totodată, documentul va conţine şi datele de identificare ale şoferului, perioada retragerii şi motivul.
Permisul de conducere retras va fi ţinut la serviciul poliţiei rutiere de pe teritoriul căruia a fost constatată contravenţia, chiar dacă titularul are domiciliul în alt judeţ, până la restituire, anulare sau alte dispoziţii.
O altă modificare extrem de importantă este şi aceea că, de acum înainte nu doar poliţiştii rutieri pot efectua verificări în evidenţa permiselor de conducere, ci şi poliţiştii de frontieră.