Antena 3 CNN Actualitate Codul Rutier. Bolile pentru care permisul auto nu se poate reînnoi

Codul Rutier. Bolile pentru care permisul auto nu se poate reînnoi

Anumite afecțiuni medicale nu permit obținerea sau reînnoirea permisului de conducere

permis auto
Codul Rutier. Bolile pentru care permisul auto nu se poate reînnoi
de Georgiana Adam    |    12 Iun 2024   •   10:00

Există cazuri în care deținătorii de permis de conducere întâmpină dificultăți la reînnoirea acestuia, una dintre cele mai frecvente motive fiind prezența unei afecțiuni care pune sub semnul întrebării capacitatea persoanei de a conduce în siguranță.

Unul dintre cele mai importante aspecte pentru siguranţa la volan este vederea.

Astfel, Codul Rutier impune reguli stricte atât pentru obţinerea permisului auto, cât şi pentru reînnoirea acestuia.

Bolile pentru care permisul auto nu se reînnoieşte

Aşadar, Codul Rutier prevede reguli clare în ceea ce priveşte aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul.

Conform normelor minime din 31 august 2010, privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, conducătorul auto trebuie să aibă o acuitate vizuală de cel puțin 0,8 la ochiul cu cea mai bună vedere și de cel puțin 0,1 la celălalt ochi, fie fără corecție, fie cu ajutorul ochelarilor sau lentilelor de contact.

Mai mult decât atât, corecţia vizuală trebuie să fie realizată fie prin ochelari cu dioptrii de maximum plus 8, fie cu lentile de contact, în cazul în care este necesară.

Pe lângă acuitatea vizuală, Codul Rutier impune și cerințe referitoare la câmpul vizual al șoferilor.

Câmpul vizual orizontal al conducătorilor auto trebuie să fie de minimum 160 de grade la ambii ochi, incluzând o extensie de cel puțin 70 de grade în stânga și în dreapta, precum și de 30 de grade în sus și în jos.

Persoanele cu deficiențe de sensibilitate la contrast sau care suferă de diplopie nu sunt eligibile pentru eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere conform acestor reglementări.

Potrivit sursei citate, după o pierdere importantă a vederii la un ochi, trebuie să existe o perioadă suficientă de adaptare de minimum 6 luni, pe durata căreia se interzice conducerea autovehiculelor.

După această perioadă, conducerea se permite numai în urma unui aviz favorabil din partea specialiștilor oftalmologi și a experților auto.

Permisele auto nu sunt eliberate sau reînnoite pentru conducătorii auto care prezintă afecțiuni sau anormalități ale aparatului locomotor care fac periculoasă conducerea unui autovehicul.

Mai mult, permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite conducătorilor auto care suferă de afecțiuni neurologice grave, în afara cazului în care solicitarea se bazează pe un aviz medical autorizat.

Cod Rutier. Documentele necesare pentru schimbarea permisului expirat sau pierdut

  • Cererea de schimbare a permisului.
  • Actul de identitate original.
  • Dovada plății taxei de schimbare a permisului auto.
  • Permisiunea de conducere expirată.
  • Fișa medicală care atestă aptitudinea medicală a titularului pentru conducerea vehiculelor din categoria corespunzătoare.

Noul permis va avea o valabilitate de 10 ani, începând de la data eliberării. În cazul persoanelor care au pierdut carnetul de conducere sau acesta s-a deteriorat, fișa medicală nu mai este necesară, fiind eliberat un duplicat al permisului cu aceeași valabilitate ca a celui pierdut sau deteriorat.

Aceeași procedură se aplică și în cazul schimbării numelui.

Taxa de preschimbare a permisului auto în 2024 este de 89 de lei și poate fi achitată online prin intermediul platformei ghiseul.ro sau la terminalele SelfPay, CEC Bank și BCR.

Pentru a obține fișa medicală la preschimbarea permisului, solicitantul trebuie să prezinte:

  • Buletinul/Cartea de identitate.
  • Adeverința de la medicul de familie care menționează existența unor boli cronice, dacă este cazul.
  • Scrisoare medicală de la medicul diabetolog care include diagnosticul, tratamentul și recomandările referitoare la aptitudinea solicitantului de a conduce, în cazul bolnavilor de diabet tip I.
  • În cazul șoferilor care poartă ochelari de vedere, aceștia trebuie să-i aibă asupra lor la momentul întocmirii fișei medicale, deoarece unul dintre examenele medicale necesare este cel oftalmologic. Neîndeplinirea acestor teste poate duce la pierderea dreptului de a-și reînnoi permisul auto.
×
Subiecte în articol: codul rutier permis auto
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close