În această perioadă, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat în majoritatea regiunilor, începând cu zona vestică şi sud-vestică a ţării. Sunt aşteptate averse de ploaie, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, dar şi căderi de grindină.
În Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia şi zona de munte, ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 25 l/mp şi, izolat, 50 l/mp, în 24 de ore.
Codul galben este valabil pentru judeţele Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Prahova, Dâmboviţa, Ilfov, municipiul Bucureşti, dar şi pentru anumite regiuni din Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Buzău şi Vrancea.
De asemenea, hidrologii menţin până miercuri avertizările de Cod portocaliu şi Cod galben pe mai multe râuri din ţară.
Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, în perioada 22 iunie, ora 18:00 - 24 iunie, ora 10:00, se vor afla sub influenţa Codului portocaliu râurile: Bistra amonte s.h. Voislova (jud. Hunedoara şi Caraş Severin), Timiş până la confl. Bistra, Bârzava superioară (jud. Caraş Severin), Cerna superioară (jud. Gorj şi Caraş Severin), Desnatui curs superior şi mijlociu (jud. Dolj), Drincea (jud. Mehedinţi), Motru superior (jud. Gorj si Mehedinti), Strei superior (jud Hunedoara).
Pentru aceeaşi perioadă, hidrologii au instituit Cod galben pe râurile: Bega, (jud.Timis) Timiş sector aval confl. Bistra-s.h. Lugoj (jud. Caraş Severin şi Timiş) , Bistra aval s.h. Voislova, Bârzava curs mijlociu şi inferior, Moraviţa, Caraş, Nera (jud. Caras-Severin), Cerna curs mijlociu şi inferior (jud. Caras Severin), Desnatui curs inferior (jud. Dolj), Strei curs inferior (jud. Hunedoara), Jiu superior (jud Hunedoara si Gorj), Motru inferior (jud. Mehedinti), Gilort, Olteţ superior (jud. Gorj), afluenţii Oltului inferior (jud. Valcea), afluenţii Argeşului superior (jud. Arges si Dambovita), afluenţii Ialomiţei superioare (jud. Dâmbovita, Prahova, Braşov).
Ploile abundente din ultimele ore au produs inundaţii în mai multe zone
La intrarea în Ploieşti dinspre Bucureşti, apa a intrat în curţile oamenilor. Locuitorii spun ca s-au săturat să tot cheme pompierii de fiecare dată când afară plouă mai tare.
În judeţul Bihor, aversele de ploaie şi vijeliile şi-au făcut simţite prezenţa. Cea mai afectată a fost zona Beiuşului, unde vântul a bătut cu peste 20 de kilometri la oră şi a plouat torenţial câteva ore în şir. Mai mulţi copaci au fost smulşi din rădăcini.
Şi la Reşiţa, cantitatea de apă a fot destul de însemnată, iar în unele locuri, pe carosabil s-au format bălţi de apă ce au făcut ca traficul să se desfăşoare cu greutate. În zonele mai joase ale oraşului s-a strâns apa iar unele pasaje au fost inundate. Circulaţia tramvaielor a fost întreruptă, iar pentru evacuarea apei au intervenit pompierii militari.
PROGNOZA METEO PENTRU MARŢI, 23 IUNIE ŞI MIERCURI, 24 IUNIE:
În ţară, vremea va fi în general instabilă, marţi, şi se va răci şi în regiunile extracarpatice. Cerul va fi mai mult noros şi vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină, pe arii relativ extinse, mai ales în cursul zilei. Îndeosebi în Muntenia şi în zonele de deal şi de munte cantităţile de apă vor depăşi local 25-30 l/mp şi izolat 50 l/mp.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 şi 29 de grade, iar cele minime între 11 şi 19 grade.
Miercuri, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări în vestul, sud-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, unde pe arii relativ extinse vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În aceste regiuni, cantităţile de apă vor putea fi mai însemnate. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare, iar astfel de fenomene se vor semnala local.
Temperaturile maxime se vor încadra de la 21...22 de grade în Oltenia până la 29...30 de grade în Bărăgan şi Moldova, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 19 grade.
În Bucureşti, vremea va fi instabilă, marţi, şi se va răci. Cerul va fi noros şi temporar, mai ales ziua, vor fi averse, posibil mai însemnate cantitativ, insoţite de descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului.
Temperatura maximă va fi de 23-24 de grade, iar cea minimă de 13-15 grade.
Miercuri, vremea va fi în general instabilă. Temporar, cerul va fi noros şi vor cădea averse.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14...16 grade.
Antena3.ro