Codul galben de ploi şi vijelii a fost prelungit de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Acesta va viza şi judeţe din jumătatea de est a ţării.
Potrivit atenţionării valabile miercuri, în intervalul 3.00 - 15.00, vor fi vizate de codul galben judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Nădăud, Mureş, Harghita, Braşov, Covasna şi, parţial, Prahova, Dâmboviţa, Buzău şi Argeş.
În aceste zone se anunţă ploi însemnate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări ale vântului, fiind şi condiţii de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi pe arii extinse 20-25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 50 de litri pe metru pătrat, iar în centrul şi sudul Moldovei se vor încadra, în general, între 10 şi 15 litri pe metru pătrat.
În intervalul marţi, ora 15.00 - miercuri, ora 3.00, se află sub cod galben de ploi şi vijelii judeţele Satu Mare, Maramureş, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Covasna, Mureş, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Braşov şi, parţial, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.
Mai multe informaţii despre prognoza meteo, pe www.meteoplus.ro.