Antena 3 CNN Actualitate Codul fiscal, motiv de scandal între PNL şi PSD

Codul fiscal, motiv de scandal între PNL şi PSD

S.T.
1 minut de citit Publicat la 08:26 20 Iul 2015 Modificat la 08:26 20 Iul 2015
coddd.jpg
Foto: Agerpres
Liderii coaliţiei de la guvernare se reunesc astăzi în şedinţă pentru a stabili ce variantă este cea mai potrivită pentru trecerea prin Parlament a noului cod fiscal. Între timp, schimbul de replici între opoziţie şi putere a devenit tot mai dur.

Rovana Plumb i-a atacat pe liberalii care vor acum reexaminarea legii, pe motiv că este o ipocrizie şi o lipsă de responsabilitate din partea lor, după ce au votat proiectul, iar acum îl contestă. În replică, liberalii susţin că politizarea excesivă a codului fiscal acoperă grave probleme pe care le are PSD legate de Victor Ponta.

Preşedintele Klaus Iohannis este responsabil pentru ce se va întâmpla mai departe cu noul Cod Fiscal, după ce a întors proiectul de lege în Parlament, spune coordonatorul politic al PSD, Liviu Dragnea.

Preşedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, spune că este o uriaşă farsă politică jocul liberalilor care, deşi au votat în Parlament codul fiscal, acum îl contestă. Social-democraţii acuză faptul că, la momentul votului, liberalii ştiau că există argumente că economia poate susţine relaxarea fiscală.

În replică, liberalii spun că la momentul adoptării votării codului fiscal, guvernul nu luase încă măsuri populiste de majorări de venituri.

Premierul Victor Ponta a scris pe Facebook că actualul PNL-PDL este cel mai neserios şi neprofesionist partid din ultimii 25 ani. Liberalii cer dezbateri parlamentare şi vor ca premierul să vină în plenul reunit pentru explicaţii privind prevederile din Codul fiscal.




×
x close