Antena 3 CNN Actualitate HARTĂ. Codul roșu de caniculă a fost extins şi prelungit până marți, inclusiv pe litoral. Se vor atinge 42 de grade

HARTĂ. Codul roșu de caniculă a fost extins şi prelungit până marți, inclusiv pe litoral. Se vor atinge 42 de grade

Milena Niță
2 minute de citit Publicat la 10:11 13 Iul 2024 Modificat la 12:10 13 Iul 2024
profimedia canicula
Canicula poate deveni rapid un pericol major pentru sănătatea noastră. Foto: Profimedia Images

Codul roşu de caniculă a fost extins pentru mai multe zone din ţară şi prelungit cu încă două zile, iar temperaturile vor ajunge la 42 de grade Celsius, a anunţat, sâmbătă, ANM.

Astfel, Capitala și 28 de județe din întreaga țară sunt sâmbătă și duminică sub avertizare Cod roșu de caniculă.

Iniţial, ANM a anunţat vineri că mai mult de trei sferturi dintre judeţele ţării se vor afla sub cod roşu de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat în acest weekend, când temperaturile vor urca la 41 de grade.

Sursa foto: ANM

Codul roşu valabil pentru zilele de 13 şi 14 iulie, care viza zone din Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova şi Municipiul Bucureşti, a fost extins şi pentru luni şi marţi, respectiv 15 şi 16 iulie. În plus, s-au mai adăugat zonele din Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei.

„Extindere şi prelungire Cod roşu de caniculă

Valabilitate: 15, 16 iulie

Fenomene vizate: val de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat 

Zone afectate: Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei

În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei, valul de căldură va continua să se intensifice. 

Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade, iar pe litoral vor fi de 33...36 de grade. 

Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. 

Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale.

Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare”, se arată în informarea transmisă, sâmbătă, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Cât va mai ține căldura în România. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Meteorologii anunță caniculă și în următoarele 4 săptămâni, cu temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului.

Prognoza meteo pentru săptămâna 15 - 22 iulie

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice și sud-vestice. Cantitățile de ploi vor fi deficitare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza meteo pentru săptămâna 22 - 29 iulie

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în sudul teritoriului. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo pentru săptămâna 29 iulie - 5 august

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale, dar local cu o ușoară tendință spre deficit

Prognoza meteo pentru săptămâna 5 - 12 august

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

×
x close