Judeţele Buzău şi Iaşi se află, joi după-amiază, sub
cod portocaliu de furtună şi grindină, potrivit unor avertizări nowcasting emise de Adminstraţia Naţională de Meteorologie.
Potrivit unei avertizări, estul judeţului Buzău, respectiv zona delimitată de localităţile Săgeata, Vadu Paşii, Fundeni, Râmnicu Sarat, Topliceni, Balta Albă, Bălăceanu, Ziduri şi Cochirleanca, este sub cod portocaliu până la 16.40. Pentru aceste zone sunt anunţate descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie, grindină de mici şi medii dimensiuni şi averse de ploaie ce pot cumula, local, 25-30 de litri pe metru pătrat.
Tot sub cod portocaliu se află, până la 16.30, estul judeţul Iaşi, inclusiv zona delimitată de Schitu Duca, Bârnova, Dobrovăţ, Miroslava, Iaşi, Tomeşti, Rediu, Popricani, Ţigăneşti şi Bivolari, conform unei alte avertizări. În aceste zone, cantităţi de apă pot atinge şi depăşi 35 de litri pe metru pătrat.
Furtuni şi grindină sunt aşteptate, până la 17.00, şi în judeţul Constanţa, aflat sub atenţionare cod galben.