Meteorologii au prelungit până vineri atenționarea Cod portocaliu de caniculă valabilă pentru cinci județe din vestul țării, iar atenționarea Cod galben de disconfort termic a fost restrânsă la anumite regiuni.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, joi, 13 august, județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă. Aici, vor fi temperaturi maxime de 37 — 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, scrie
Agerpres.
În aceeași zi, va fi instituit Cod galben în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei, Oltenia și în jumătatea vestică a Munteniei, unde valul de căldură va persista. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 — 37 de grade și, izolat, 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Județele vizate de Codul galben sunt: Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București.
Valul de căldură și disconfort termic accentuat va persista și vineri, 14 august, în județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș și Caraș-Severin. În aceste zone aflate sub Cod portocaliu vor fi în continuare temperaturi maxime de 37 — 38 de grade, iar disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat.
Tot vineri, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei, vestul și sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei va fi Cod galben de caniculă, iar temperaturile maxime vor atinge din nou 35 — 37 de grade. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Județele vizate sunt: Maramureș, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.
Vezi pe Meteoplus care va fi evoluţia temperaturilor.