Meteorologii au emis, marţi dimineaţă, o atenţionare Cod Galben de ploi, ninsori şi intensificări ale vântului în vestul şi sud-vestul ţării. Aceasta este valabilă în intervalul 5 ianuarie, ora 22:00 - 6 ianuarie, ora 24:00.
Potrivit
Administraţiei Naţionale de Meteorologie, zonele vizate sunt sudul Banatului, vestul şi nordul Olteniei, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali.
În vestul şi sud-vestul ţării vor fi precipitaţii mixte, iar cantităţile căzute vor ajunge la 20-25 l/mp. Izolat, în zona montană, precipitaţiile pot ajunge la 35-40 l/mp. De asemenea, local se va produce polei.
PROGNOZA METEO PENTRU MARŢI, 5 IANUARIEÎn ţară, cerul se va înnora treptat în toate regiunile, începând dinspre sud-vest. După-amiaza şi noaptea vor cădea precipitaţii mixte, pe arii extinse în Banat şi Oltenia - unde cantităţile de apă pot depăşi izolat 15...20 l/mp - şi local în celelalte regiuni, favorizând producerea de polei. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va prezenta unele intensificări în Banat şi în Dobrogea, iar la munte va sufla tare, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între - 7 şi 3 grade. Temperaturile minime, în creştere accentuată faţă de noaptea anterioară, se vor situa între - 8 şi 2 grade. În prima parte a zilei va fi ceaţă pe arii restrânse, îndeosebi în sudul, centrul şi estul ţării. Presiunea atmosferică va scădea.
În Bucureşti, cerul va fi temporar noros, în prima parte a zilei vor fi condiţii de ceaţă, iar noaptea vor cădea precipitaţii mixte, favorizând producerea de polei. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă, în creştere accentuată faţă de noaptea precedentă, va fi de - 2 ... - 1 grad. Presiunea atmosferică va scădea.
La munte, cerul va fi mai mult noros, iar spre seară şi noaptea vor fi precipitaţii, predominant ninsori, pe arii extinse în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde cantităţile de apă vor fi mai însemnate, şi local în restul zonei montane. Vântul va sufla tare pe creste, viscolind ninsoarea. Temperatura aerului va avea valori maxime comparabile cu cele din ziua precedentă şi minime în uşoară creştere faţă de noaptea anterioară. În orele dimineţii, pe văi şi în depresiuni va fi ceaţă.
Antena3.ro