UPDATE: Meteorologii au emis în urmă cu puţin timp şi prognoza pentru două săptămâni. Vine gerul peste România, temperaturile fiind mai scăzute decât în mod normal pentru această perioadă.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE DOUĂ SĂPTĂMÂNI PENTRU FIECARE REGIUNE ÎN PARTEUPDATE: În pasul Tihuţa este furtună de zăpadă şi se circulă foarte greu.
VEZI AICI SITUAŢIA DRUMURILOR DIN ŢARĂMeteorologii au transmis o nouă avertizare cod galben, de luni până marţi dimineaţă, pentru 26 de judeţe, unde va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va depăşi la rafală 70 de kilometri pe oră.
Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de luni, ora 11.00 şi până marţi, la ora 09.00, va ninge şi se va depune strat nou de zapadă, la început în Maramureş, în nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, apoi în restul zonei montane şi local în Transilvania, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 15 litri pe metru pătrat.
În zona de munte, vântul va avea la rafală viteze ce vor depăşi 70 de kilometri pe oră, iar pe creste şi 100 de kilometri pe oră, viscolind şi spulberând zăpada.
ANM a precizat că intensificări ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu viteze mai mari în est, unde în cursul nopţii de luni spre marţi va atinge 70-80 de kilometri pe oră, viscolind ninsoarea pe arii restrânse în nordul Moldovei.
În Crişana, vestul Transilvaniei şi local în Moldova, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie şi lapoviţă, favorizând apariţia poleiului.
Avertizarea cod galben a fost emisă pentru judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Alba, Cluj, Bihor, Sălaj, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş.