Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţă, o atenţionare Cod galben de ninsori şi vânt pentru sudul şi sud-estul ţării.
Potrivit ANM, vântul se va intensifica treptat cu viteze care vor depăşi 70-80 km/h şi vor cădea precipitaţii la început sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, apoi sub formă de ninsoare.
Zece judeţe din ţară sunt vizate de această atenţionare: Mehedinţi, Olt, Dolj, Teleorman, Giurgiu, Bucureşti, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa.
În judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt, fenomenele atenţionate se vor diminua în cursul zilei de vineri, iar în judeţul Constanţa, precipitaţiile vor începe în a doua parte a nopţii de 19 spre 20 februarie, mai anunţă ANM.
Totodată, în sudul Moldovei, nord-estul Munteniei şi în zona Carpaţilor de Curbură se vor semnala intensificări susţinute ale vântului.
Atenţionarea meteorologică este valabilă pentru intervalul 19 februarie, ora 15:00 - 21 februarie, ora 02:00.
Capitala este acoperită de zăpadă, după ce, joi dimineaţă, lapoviţa s-a transformat în ninsoare. La ora transmiterii acestei ştiri, în Bucureşti ningea deja de peste două ore.
Totodată, căderile de zăpadă au făcut şi primele probleme în trafic. Se circulă cu dificultate pe mai multe artere din Capitală.
Printre străzile afectate de ninsori se numără Iuliu Maniu, Şoseaua Virtuţii, Mihai Bravu, Ştefan cel Mare, Calea 13 Septembrie, Piaţa Sudului, Şoseaua Colentina, precum şi zona Tineretului, Cantemir, Mărăşeşti.
Totodată, semafoarele nu merg în unele intersecţii, printre care cea dintre Calea Victoriei şi Regina Elisabeta.
Conducătorii auto sunt îndemnaţi să circule cu prudenţă, să-şi asigure o bună vizibilitate prin curăţarea zăpezii de pe autovehicule, să permită accesul utilajelor de deszăpezire şi să-şi adapteze viteza condiţiilor meteorologice.
PROGNOZA METEO PENTRU VINERI, 20 FEBRUARIE:
În ţară, cerul va fi variabil în regiunile vestice şi mai mult noros în rest. Va ninge pe arii extinse în Muntenia, Moldova şi la munte şi local în Oltenia şi Transilvania. În Dobrogea vor fi precipitaţii mixte. Izolat în sud şi sud-est, cantităţile de apă vor fi însemnate.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 şi 5 grade, iar cele minime, în general, între -12 şi -2 grade.
Spre dimineaţă, în zonele joase, izolat vor fi condiţii de ceaţă.
În Bucureşti, cerul va fi noros şi temporar va ninge. Vântul va sufla în general moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă va fi de - 4 ... -3 grade.
Meteorologii anunţă o răcire a vremii şi în următoarele zile, cu temperaturi specifice pentru această perioadă.
Antena3.ro