Potrivit noii avertizări transmise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), de luni, ora 13.00, până marţi, la ora 14.00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, pe unele râuri din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Lăpuş, Someşul Mare - în judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, afluenţii mici ai Someşului - în judeţele Sălaj şi Maramureş, Crasna (bazin superior) - în judeţul Sălaj, bazinele superioare ale râurilor Bega şi Timiş - în judeţele Caraş-Severin şi Timiş, Bârzava, Caraş, Nera - în judeţele Caraş-Severin şi Timiş.
De asemenea, de luni, ora 16.00, până marţi, ora 06.00, vor fi sub avertizare cod galben unele râuri mici din judeţele Hunedoara, Alba, Cluj, Suceava şi Neamţ. Şi bazinul râului Tur din judeţul Satu Mare rămâne sub cod galben de inundaţii până luni la ora 22.00.
Vă amintim că meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi, pentru judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj, Maramureş, Bihor, Suceava, Botoşani, Iaşi şi Neamţ, valabilă de luni, ora 11.00, până marţi, la ora 09.00.
De asemenea, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, ploile se vor extinde în toată ţara, iar temperatura aerului va scădea accentuat în toate regiunile.