Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de inundaţii în Cluj, Sălaj şi Maramureş

Cod galben de inundaţii în Cluj, Sălaj şi Maramureş

1 minut de citit Publicat la 21:20 10 Mai 2015 Modificat la 21:20 10 Mai 2015
agerpres.jpg
Mai multe râuri din judeţele Cluj, Sălaj şi Maramureş sunt până luni, la ora 03.00, sub avertizare cod galben de inundaţii, în urma precipitaţiilor.
   
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis avertizarea cod galben de inundaţii pentru afluenţii mici ai Someşului de pe sectorul Dej - confluenţa cu Lăpuş şi afluenţii Lăpuşului, din aval de Răzoare (judeţele Cluj, Sălaj şi Maramureş).

Inundaţii locale se pot produce cu probabilitate mai mare pe afluenţii mici ai Someşului de pe sectorul Dej, la confluenţa cu Lăpuş.
   
Avertizarea a fost emisă ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore şi a celor prognozate, pe râurile vizate fiind posibile creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de atenţie, a precizat sursa citată.

Potrivit meteorlogilor,, de duminică după-amiază până luni după-amiază, vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt, la munte, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi, parţial, în restul teritoriului. Aversele vor avea, în unele zone, caracter torenţial, vântul va avea intensificări de scurtă durată, iar local vor fi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat 30-40 de litri pe metru pătrat, în special în zonele montane, în Oltenia şi Transilvania.

×
Etichete: inundatii
x close