Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri dimineață, avertizări de coduri galbene pentru București, județul Ilfov și județul Brașov, din cauza ceții care afectează vizibilitatea, respectiv din cauza burniței care va favoriza depunerea poleiului. Circulaţia este îngreunată pe Centura Capitalei.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că este semnalată ceaţă, care scade vizibilitatea în trafic sub 150 de metri, pe autostrăzile A3 Bucureşti - Braşov şi A0 Centura Nord Bucureşti.
De asemenea, vizibilitatea este scăzută în trafic sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din judeţul Ilfov şi din Bucureşti.
Codul galben pentru București este valabil până la ora 9, iar pentru județul Ilfov este valabil până la ora 09:30.
Pe arterele rutiere principale, şi anume autostrăzile A1 Bucureşti - Piteşti şi A2 Bucureşti - Constanţa, DN 1 Ploieşti - Braşov şi DN 7 Râmnicu Vâlcea - Sibiu, se circulă pe un carosabil uscat, cu vizibilitate bună şi valori de trafic normale, excepţie făcând autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, unde se înregistrează aglomeraţie pe sensul de intrare în Capitală, începând din localitatea Ciorogârla, judeţul Ilfov.
Trafic îngreunat este semnalat şi pe Centura Capitalei, pe raza localităţilor Chiajna, Domneşti, Bragadiru şi Pantelimon.
În județul Brașov, local va burnița, ceea ce va favoriza formarea poleiului. Localitățile afectate sunt: Brașov, Săcele, Zărnești, Codlea, Râșnov, Prejmer, Predeal, Tărlungeni, Feldioara, Bran, Ghimbav, Dumbrăvița, Hărman, Bod, Vulcan, Hălchiu, Cristian, Teliu, Sânpetru, Budila, Apața, Măieruș, Crizbav, Ormeniș.