Antena 3 CNN Actualitate Cod galben de caniculă până luni. Vezi zonele vizate şi prognoza meteo

Cod galben de caniculă până luni. Vezi zonele vizate şi prognoza meteo

M.Z.
2 minute de citit Publicat la 12:28 03 Aug 2012 Modificat la 12:28 03 Aug 2012
Cod galben de caniculă până luni. Vezi zonele vizate şi prognoza meteo
Foto: businessmagazin.ro
Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare cod galben de caniculă, valabilă pentru perioada 4 - 6 august, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Codul galben vizează sudul, partea de est-nord şi vest-nord a ţării, inclusiv municipiul Bucureşti.

"În intervalul mentionat, vremea va fi caniculară în sudul şi sud-estul ţării, unde se vor înregistra frecvent valori termice de 35 - 38 de grade Celsius şi pe arii restrânse, în Câmpia Română, chiar 39 de grade. Duminică şi luni valul de căldură va cuprinde şi regiunile vestice. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic, la început în zonele de câmpie, apoi şi în cele de deal şi de podiş", se arată pe site-ul ANM.


Prognoza meteo pentru următoarele zile


Vineri (3 august)

În ţară, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiază pe arii restrânse, cu precădere la câmpie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat ploi slabe şi descărcări electrice, mai ales în sud-estul extrem al ţării şi în zona de munte. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 de grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 36 de grade în sudul Olteniei şi Bărăgan, iar cele minime se vor situa între 10 - 11 grade în depresiuni şi 25 de grade în Delta Dunării. Presiunea atmosferică nu se va modifica semnificativ, exceptând sud-estul, unde va fi în uşoară scădere.

În Bucureşti
, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 19 - 21 de grade. Presiunea atmosferică va fi în uşoară scădere.


Sâmbătă (4 august)


În ţară
, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza îndeosebi în sud şi sud-est. Cerul va fi variabil şi doar izolat, mai ales în nord-vestul extrem şi în zona de munte, vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 de grade în nordul Moldovei, în depresiuni şi pe litoral şi 38 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 11 grade în depresiuni şi 25 de grade pe litoral şi în Delta Dunării. Presiunea atmosferică nu se va modifica semnificativ.

În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, caniculară la amiază când temperatura aerului va atinge 36 - 37 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 20 - 22 de grade. Presiunea atmosferică nu se va modifica semnificativ.


Duminică (5 august)

În ţară, vremea se va menţine călduroasă, caniculară după-amiaza în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil şi doar izolat în nordul ţării şi în zona de munte vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 32 de grade în depresiuni şi 39 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 12 grade în estul Transilvaniei şi 26 de grade în Delta Dunării.

În Bucureşti
, vremea se va menţine caniculară. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab. Temperatura maximă va fi de 37 - 38 de grade, iar cea minimă de 21 - 23 de grade.

Pentru informaţii complete despre starea vremii, accesaţi site-ul meteoplus.ro.



×
x close