"Şi la un cutremur foarte mare centrala nu se prăbuşeşte, doar se opreşte", consideră Lucian Biro. În plus, mai spune acesta, un reactor nu ajunge niciodată să se comporte ca o bombă nucleară.
"Teoretic şi fizic, nu este posibil să apară o explozie nucleară în aceste cazuri. Reactorul evoluează ca un cazan sub presiune. Orice referire la explozie nucleară e departe de realitate", susţine expertul.
Seismul care a afectat, pe 11 martie, nord-estul Japoniei a fost cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în acest arhipelag, având magnitudinea de 9, potrivit institutului american de geofizică (USGS). Seismul a provocat valuri tsunami şi a fost urmat de replici puternice. Acest seism este al patrulea cel mai puternic din lume, din 1900 şi până în prezent.
Cutremurul şi tsunamiul au afectat, ulterior, şi centrala nucleară niponă de la Fukushima, situată la 250 de kilometri nord-est de Tokyo, declanşând incendii la reactoarele 1, 3 şi 4.