Antena 3 CNN Actualitate CNAS anunță când expiră noile reguli cu privire la furnizarea serviciilor medicale în pandemie

CNAS anunță când expiră noile reguli cu privire la furnizarea serviciilor medicale în pandemie

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 15:20 04 Ian 2021 Modificat la 15:20 04 Ian 2021
o_1er6n3ih7pnc1h16sqivsu103vb.jpg

Potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) Ordonanța de Urgență a Guvernului stabilește că se menține excepția de utilizare a cardului pentru validarea serviciilor medicale acordate la distanță, până la data de 31 martie 2021. Toate celelalte servicii medicale vor fi validate cu cardul de sănătate, transmite Mediafax.

De asemenea, consultațiile medicale acordate în asistența medicală primară și în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare.

Consultațiile la medicul specialist din ambulatoriu se acordă fără a fi necesar biletul de trimitere, iar prescripțiile medicale se trimit prin mijloace de comunicare electronică.

Prescripție medicală pentru maximum 90 de zile

Medicii din spital pot elibera, dacă situația o impune, la externarea asiguratului, prescripție medicală pentru medicamente cu și fără contribuție personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile.

Nu în cele din urmă, pentru situațiile care necesită prezentarea de documente casei de asigurări de sănătate de către asigurat, cât și pentru transmiterea documentelor necesare asiguraților de la casele de asigurări de sănătate, se pot utiliza mijloace electronice de comunicare.

Totodată, mai multe documente care expiră până la 31 martie își mențin valabilitatea, precizează CNAS.

×
Etichete: CNAS
x close