Consiliul
Naţional al Audiovizualului (CNA) ar putea interzice difuzarea unor
filme româneşti 'de propagandă' realizate înainte de
decembrie 1989. Acestea, spun membrii CNA, sunt produse ideologige. CNA a luat în discuţie, marţi, la sesizarea
preşedintelui instituţiei, Răsvan Popescu, difuzarea de B1 TV a unor filme
artistice româneşti calificate ca fiind ''de propagandă'',
realizate înainte de decembrie 1989.
Dan Grigore, membru al CNA, consideră că "însăşi instituţia prezidenţială ar trebui să se sesizeze în acest sens". Preşedintele
CNA a apreciat, însă, că este nevoie de un răgaz, pentru o
analiză atentă a problemei şi o încadrare corespunzătoare,
abia apoi urmând ca aceasta să fie supusă, eventual în
şedinţa următoare, atenţiei Consiliului, pentru o decizie.
Răsvan
Popescu a atras atenţia, în nenumărate rânduri, asupra nocivităţii unor astfel de "produse"' care "abundă" în
grila de programe a unor posturi de televiziune.
Rompres