Potrivit unul comunicat de presă transmis, vineri seară, de UBB Cluj-Napoca, ordinul i-a fost conferit profesorului Michael Shafir de către Traian Băsescu în octombrie 2009.
Conform reprezentanţilor UBB, Shafir a explicat că este vorba atât de un protest personal, cât şi de unul de principiu.
"Noua lege politizează învăţământul în spatele unei măşti a depolitizării. Dacă până acum în România ne obişnuisem cu o stagnare în spatele unui jargon reformator, de data aceasta avem de-a face cu un regres în spatele aceluiaşi jargon. Autonomia universitară este practic desfiinţată şi se politizează învăţământul atât la nivelul şcolii, cât şi la cel al învăţământului superior", a subliniat Shafir, citat în comunicat.
El a menţionat că ţinta principală devin cei aproximativ 4.000-5.000 de profesori universitari care urmează să fie forţaţi să se pensioneze "pentru a fi înlocuiţi cu conducători de doctorate neexperimentaţi, dar aliniaţi politicii guvernamentale, sau reduşi la tăcere de către cei ce au pâinea şi cuţitul".
Profesorul Shafir a precizat că protestul personal se datorează faptului că noua lege îi permite să lucreze în viitor numai la plata cu ora.
"Dacă aş fi dorit o asemenea plată, aş fi ales altă meserie, aş fi început-o mult mai tânăr şi aş fi practicat-o pe centură. Până acum, aş fi strâns destui bani ca să nu mai fiu îngrijorat de o legislaţie sau alta", a spus Michael Shafir.
Michael Shafir, în vârstă de 67 de ani, este profesor universitar titular la Facultatea de Studii Europene a UBB, directorul Departamentului de Relaţii Internaţionale al UBB şi şeful Catedrei de Relaţii Internaţionale a facultăţii.