Nu peste tot în ţară sărbătoarea de Florii a însemnat motiv de bucurie. Trei echipaje de poliţie şi unul de jandarmi l-au escortat pe preotul numit de mitropolia Clujului care a venit să oficieze slujba de Florii.
Sătenii doresc ca la biserica din satul lor să slujească fiul fostului preot. Deşi mitropolia le-a promis că li se va îndeplini dorinţa, nu s-a întâmplat aşa.
Fostul preot din satul Petreşti, judeţul Cluj, a decedat într-un accident rutier în urmă cu două luni. A fost înlocuit cu un preot interimar de la Gherla. Oamenii îl vor ca preot pe fiul fostului preot, mai ales că mitropolia le-a promis acest lucru. Totuşi, acest lucru nu s-a întâmplat.
A fost nevoie de trei echipaje de poliţie şi unul de jandarmi care să îl escorteze pe noul preot, deoarece exista riscul ca oamenii să devină violenţi.
Unii săteni au venit la slujba de Florii.
Totuşi, o parte dintre săteni au refuzat să intre la slujbă şi ameninţă că vor trece de la ortodocşi la catolici.
Oamenii refuză să plătească şi contribuţia la biserică, până când preotul cerut de ei nu va fi adus la Petreşti.
Noul preot ,care a oficiat slujba de Florii, speră să o poată face şi slujba Învierii la Petreşti.