Deşi au trecut patru zile de la tragedia din Clubul Colectiv, poveşti emoţionante încă ies la iveală, scrie
observator.tv.
Printre cei aflaţi în club în noaptea fatidică se afla şi un tânăr de 17 ani, în scaun cu rotile. Se afla acolo la invitaţia unui prieten, Pavlos,care a vrut să îi facă o bucurie şi să îl mai scoată din casă. Atunci când a izbucnit incendiul, băiatul nu şi-a lăsat prietenul paralizat acolo, ci l-a luat în cârca şi a încercat să îl scoată din club.
A reuşit să îl ducă numai până la poartă clubului, acolo unde au ajuns şi ei călcaţi în picioare de ceilalţi semeni.
Acum Pavlos, un băiat de o nobleţe şi o solidaritate greu de apreciat în simple cuvinte, se află în stare critică la spital, cu arsuri pe 60% din corp, cu o intoxicaţie puternică şi căile respiratorii arse. Băiatul imobilizat la pat se află la spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capital, într-o stare bună, stabilă.
”Nu am avut cum să alerg să-mi salvez viaţa. Eram în căruciorul ăla nenorocit. Am simţit pentru prima dată în viaţă mea ce înseamnă să nu ai picioare. M-am trântit cu scaunul la pământ, ca să nu iau foc. Am rămas acolo, tuşeam, încercam să mă târăsc. Oameni mă călcau în picioare. La un moment dat a venit cineva şi m-a luat în braţe, nu ştiu cine, dacă jandarm sau unul dintre prietenii mei. M-a scos afară. Am leşinat, apoi m-am trezit la spital. Nu am ars pentru că aveam o geacă de piele groasă pe mine”, a mărturisit puştiul.
Sursa:
Observator.tv