Antena 3 CNN Actualitate Locuinţa uneia dintre victimele incendiului din clubul Colectiv a fost spartă. Cum au aflat hoţii adresa

Locuinţa uneia dintre victimele incendiului din clubul Colectiv a fost spartă. Cum au aflat hoţii adresa

<1 minut de citit Publicat la 17:27 03 Noi 2015 Modificat la 17:27 03 Noi 2015
face.jpg
Foto: Facebook
Locuinţa uneia dintre victimele incendiului din clubul Colectiv a fost spartă hoţi, aceştia profitând de faptul ca rănitul nu este acasă, a anunţat Daniel Buzdugan pe contul său de Facebook. 

Buzdugan a precizat că este vorba despre bodyguardul clubului.

"Ce soartă pentru Florin Cristian Popescu, bodyguardul care se zbate între viaţă şi moarte după incendiul din clubul Colectiv! Hoţii au profitat de faptul că acesta se află între viaţă şi moarte şi au intrat în casa acestuia, să-i fure toate bunurile. Anunţul a fost făcut de o vecină de-a tânărului, precizând că Poliţia a ajuns la faţa locului," a scris Buzdugan pe Facebook. 

Cu două zile mai devreme, unul dintre vecinii tânărului a făcut un anunţ pe Facebook în care i-a dat acestuia numele complet, dar şi blocul şi cartierul în care locuieşte.

×
x close