Antena 3 CNN Actualitate Clotilde Armand nu vrea să dea 10 milioane de lei pentru Catedrală: Propunem două milioane

Clotilde Armand nu vrea să dea 10 milioane de lei pentru Catedrală: Propunem două milioane

M.Z.
3 minute de citit Publicat la 23:11 29 Iul 2016 Modificat la 23:11 29 Iul 2016
clotilda.jpg
Foto: Facebook

Clotilde Armand, consilier local sector 1 din partea USB, consideră prea mare suma de 10 milioane de lei care s-a propus să fie alocată de către administraţia locală pentru Catedrala Mântuirii Neamului. 

Consiliul Local al sectorului 1 a respins joi un proiect de hotărâre privind acordarea acestei sume, Clotilde Armand explicând vineri, într-o conferinţă de presă, că USB a propus, în şedinţă, alocarea a două milioane de lei. 

"Am făcut un compromis şi am spus: vă propunem acum să alocăm două milioane de lei pentru acest proiect şi pentru suma restantă de opt milioane de lei să facem ceva ce mi se pare normal, o dezbatere publică. (...) Noi toţi de la USB considerăm că era o propunere rezonabilă, noi toţi am votat pentru, dar şi PSD şi PNL au blocat alocarea aceasta de două milioane de lei", a spus Clotilde Armand. 

Ea a precizat că proiectul se va rediscuta, după ce USB s-a abţinut, iar PNL a votat împotriva alocării pentru Catedrală a 10 milioane de lei. "Privind cele 10 milioane de lei au fost 11 voturi 'pentru', dar proiectul nu a trecut. Se va rediscuta", a completat Armand. 

În replică, primarul sectorului 1, Dan Tudorache, a arătat că a fost o propunere a PSD de a se aloca 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, în urma solicitării patriarhului Daniel. 

"A fost o propunere a grupului PSD, în urma solicitării patriarhului, o solicitare de 10 milioane de lei. Proiectul nu a trecut. (...) Aşteptăm, în continuare, fiecare grup poate să vină cu orice altă propunere, este democraţie", a declarat primarul sectorului 1. 

El a precizat că Patriarhia a făcut această solicitare către toate primăriile de sector. 

Tudorache a explicat de ce nu a fost acceptată propunerea USB de a oferi acum 2 milioane de lei. "Ori facem dezbaterile, că poate cetăţenii nu voiau 2 milioane, voiau 3 sau 3,5 sau 4. Deci ori de la început consultăm populaţia, ori atunci ce solicită Patriarhia. (...) Mergem şi consultăm populaţia şi stăm 6 luni, 1 an, 2 ani, poate până atunci se va construi catedrala până terminăm noi consultarea", a menţionat primarul. 

El a susţinut, totodată, că nu s-a opus alocării de bani pentru Spitalul de Arşi. "Niciodată nu am zis că nu dau. Nu mi se pare corect ca din banii locuitorilor sectorului 1, deci numai sectorul 1 să fie cel care contribuie. Este adevărat, locuitorii sectorului 1 pot contribui cu o parte", a spus edilul. 

Potrivit lui Tudorache, bugetul sectorului 1 îşi permite să aloce şi pentru şcoli şi pentru catedrală şi pentru spital. 

Întrebat cum justifică faptul că pentru Spitalul de Arşi s-au alocat circa 250.000 de euro, iar propunerea pentru catedrală a fost de 10 milioane de lei, Tudorache a menţionat că nu a alocat mai mulţi bani pentru spital pentru că nu a cerut ministrul Sănătăţii. 

"Nu poţi să faci o lucrare amplă într-un interval de timp atât de scurt şi i-am spus ministrului: 'Asumă-ţi, închide secţia de ATI şi o facem', deci eu aştept şi astăzi punctul de vedere al ministrului. (...) Nu pot eu să hotărăsc. Noi, Primăria, suntem doar executanţii solicitărilor Ministerului Sănătăţii. (...) Dacă este nevoie de mai mult, dăm mai mult, important este să ceară", a spus Tudorache. 

Totodată, primarul a arătat că înainte de şedinţa de joi a Consiliului Local a venit la Primărie secretarul general al Guvernului. 

"Deci noi avem dialog, dar vreau totuşi să fie instituţional, am avut discuţii cu ministrul Sănătăţii, dar vreau să îşi asume ce am discutat. (...) Sunt de acord, investim în acel spital, dar să spună că doreşte să închidă mai mult de două luni secţia ATI. Nu eu, eu nu am niciun drept să blochez acel spital, eu doar pun în aplicare solicitările Ministerului Sănătăţii", a mai spus Tudorache. 

×
x close