Antena 3 CNN Actualitate Clima transformă Dobrogea în deşert

Clima transformă Dobrogea în deşert

<1 minut de citit Publicat la 21:02 26 Ian 2007 Modificat la 21:02 26 Ian 2007
Clima transformă Dobrogea în deşert
Specialiştii români în îmbunătăţiri funciare au avertizat, vineri, la Constanţa, că anul 2007 va fi unul foarte secetos, iar sistemul naţional de irigaţii nu este pregătit să facă faţă acestei calamităţi. \'\'În realitate, doar 860.887 hectare de teren arabil pot primi apă, din cauza lipsei banilor, a echipamentelor de udare, a stării de funcţiune a sistemelor de pompare şi a canalelor de aducţiune. Ca dovadă, până în prezent au fost încheiate contracte cu fermierii doar pentru irigarea a 124.000 hectare de culturi\'\', a declarat Ioan Nastea, directorul general al ANIF.

Directorul general ANIF a mai precizat că a solicitat Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale sprijin financiar pentru a pregăti pentru irigaţii alte 550.000 de hectare. Dintre acestea, 70.000 de hectare sunt în Dobrogea, regiune care a intrat într-un proces accentuat de deşertificare, fenomenul extinzându-se spre Feteşti - Urziceni şi spre Oltenia\'\', a precizat Nastea. Directorul general ANIF a mai precizat că, pentru a pregăti întreaga suprafaţă la care s-a referit, pentru irigaţii este nevoie, într-o primă fază, pentru întreţinere şi reparaţii, de 55,9 milioane de lei, iar pentru a subvenţiona tariful de udare ar mai trebui 220 milioane de lei.

Rompres

×
x close