Antena 3 CNN Actualitate Clienţii cu credite în franci elveţieni protestează, sâmbătă, la sediile ANPC, OTP Bank şi BNR

Clienţii cu credite în franci elveţieni protestează, sâmbătă, la sediile ANPC, OTP Bank şi BNR

2 minute de citit Publicat la 12:18 19 Ian 2019 Modificat la 12:18 19 Ian 2019
o_1d1ips2jjt1gfc4k5tic1jpbd.jpg

Aproximativ 100 de persoane, membrii ai Grupului Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC) se află, sâmbătă, în faţa sediului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) din Capitală pentru a susţine angajaţi din această instituţie, "cu simţul datoriei şi care îşi fac treaba". 

Protestatarii afişează un banner de dimensiuni considerabile pe care este scris "România sub teroare bancară". 

"La ANPC vrem să-l susţinem pe domnul comisar Manţu (Dumitru Manţu, comisar în cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, n.r.) şi, pe de altă parte, alte persoane cu simţul datoriei din această instituţie. Dacă la Constanţa a fost semnat procesul verbal strict pentru cazuri individuale, documentaţia fiind întocmită de către domnul Manţu, la Bucureşti avem oameni, printre care şi domnul director general al ANPC, Paul Anghel, care şi-au asumat procesul verbal pe întreg portofoliul de credite. Practic, noi susţinem angajaţii din ANPC cu simţul datoriei, care îşi fac treaba în interiorul instituţiei", a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Dorin Tănase, reprezentantul Grupului Clienţilor cu Credite în CHF şi preşedintele Asociaţiei CREDERE. 

Potrivit sursei citate, un număr de 30 de angajaţi din ANPC au semnat o scrisoare prin care aceştia reclamau neregulile din instituţie şi, în acest sens, "noi vrem să-i scoatem în faţă şi pe acei oameni". 

"Am solicitat oamenilor să scrie de mână, la locul protestului de la ANPC, scrisori care să fie adresate conducerii Autorităţii, fie un mesaj de susţinere pentru comisarii instituţiei, fie doleanţele lor raportate la ANPC, astfel încât să fie cât mai autentici", a menţionat Tănase. 

Protestul clienţilor cu credite în franci elveţieni a debutat la sediul central al ANPC, după care va continua în faţa sediului central al OTP Bank. 

Începând cu ora 14:20, timp de 40 de minute, participanţii vor manifesta la sediul Băncii Naţionale a României (BNR), punctul final al protestului, unde a fost pregătit un cadou simbolic pentru Guvernatorul Mugur Isărescu. 

Oficialii Grupului amintesc despre faptul că, de curând, a fost fondată asociaţia CREDERE, cu scopul protecţiei consumatorilor de servicii financiar-bancare. 

Conform datelor BNR, publicate vineri, numărul debitorilor persoane fizice cu credite denominate în franci elveţieni s-a redus la 20.651, în luna noiembrie 2018, de la 38.519 în decembrie 2016. 

Astfel, informaţiile raportate de instituţiile de credit din România relevă faptul că, la finele lunii noiembrie 2018, băncile aveau în bilanţ 9.294 de credite ipotecare şi 8.969 de credite de consum garantate cu ipoteci. Soldul acestor credite, atât credite de consum, cât şi credite imobiliare, a scăzut cu 1,8 miliarde lei, la 3,4 miliarde lei, de la 5,2 miliarde de lei, în perioada decembrie 2016 - noiembrie 2018. În 2014, soldul era de 9,8 miliarde. 

De asemenea, băncile mai deţineau, la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, 81 de credite în franci elveţieni acordate unui număr de 65 de companii, în valoare de aproximativ 45 de milioane de lei. 

Dintre debitorii care au solicitat şi acceptat conversii sau restructurări începând din 2015, un număr de 25.525 au beneficiat de conversii şi alţi 13.327 de restructurări până la finalul anului 2018. 

×
Parteneri
x close