Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat astăzi, pe Facebook, că a semnat contractul de execuție a lucrărilor.
"Având în vedere trecutul său remarcabil, lucrările vor păstra unicitatea și semnificația istorică a clădirii unde a funcționat, printre altele, Unitatea Militară de la Gara Târgoviște și unde a avut loc procesul soților Ceaușescu", a transmis acesta.
În cadrul proiectului se vor executa lucrări de finisare la nivelul pereților, planșeelor și tavanelor, se vor hidroizola pardoseala și pereții subsolului și se vor termoizola pereții exteriori dinspre curte, la interior, se vor conserva modelele istorice din pardoseala de mozaic aflată în holul central, se vor reface finisajele interioare și exterioare, dar și instalațiile electrice și termice.
La etaj, se vor amenaja spații de expoziție, în corpul central, iar în extremități se vor amenaja birouri administrative, muzeale și birouri aferente activității de cercetare.
De asemenea, se va monta un lift panoramic ce va avea acces de la nivelul curții până la fiecare nivel destinat publicului.
În zona de sud a imobilului se vor amenaja o parcare publică cu intrare din Bulevardul Regele Ferdinand și o alveolă pentru parcarea a două autobuze, iar în curte se va amplasa o fântână arteziană și vor fi reamenajate spațiile verzi.
"La finalizarea lucrărilor, fosta Școală de Cavalerie va putea găzdui evenimente culturale naționale și internaționale, dar și cafenele artistice și literare locale", susține Corneliu Ștefan.
Conform acestuia, valoarea totală a proiectului se ridică la aproape 22.000.000 de lei. Din această sumă, aproximativ 8.000.0000 sunt fonduri norvegiene nerambursabile, diferența urmând să fie asigurată de Consiliul Județean Dâmbovița.
? ?? ?? ??? ?????? ???? ??? ???????? ???̆???? ?? ?????????? ??? ???????! ✅ Astăzi, am semnat contractul de execuție a...
Publicată de Corneliu Stefan pe Marţi, 24 octombrie 2023