CNSAS s-a transformat într-o instituţie de ?conspirare? a fostei Securităţi. Grupul de Investigaţii Politice condus de Mugur Ciuvică şi asociaţia Miliţia Spirituală susţin că de vină este atitudinea pasivă şi servilă faţă de deţinătorii de arhivă, între care SRI şi Ministerul de Interne. Cele două formaţiuni îl critică dur pe preşedintele Băsescu şi spun că preşedintele minte atunci când susţine că a dat CNSAS toate dosarele fostei Securităţi.
În realitate, deţinătorii arhivelor continuă să ascundă numeroase documente între care şi dosarele de cadre ale foştilor angajaţi ai Securităţii. În susţinerea afirmaţiilor, se prezintă extrase dintr-un dosar al lui Mihai Avramides, care nu se regăseşte la CNSAS. În dosar se fac referiri şi la dosarul ?Cârma?, a cărei existenţă este infirmată de SRI. Dosarul se referă la reţeaua informativă formată în cea mai mare parte din navigatori.
Antena 3