„Cei din Parlament au spus că România se prăbușește. Avem cea mai mare creștere din regiune în primul trimestru. Au spus că vom fi penalizați, retrogradați. Nu s-a întâmplat așa ceva.
Vă garantez că guvernul și Ministerul Finanțelor Publice vor gestiona Finanțele României în mod precaut, responsabil și cu discernământ”, a spus Florin Cîțu, într-o conferință de presă la Ministerul Finanțelor.
Cîţu a afirmat că în luna mai cheltuielile cu investiţiile au ajuns la 13,1 miliarde de lei, „cea mai mare sumă din ultimii 10 ani”.
El a precizat că aceasta ar fi secretul pentru creşterea economică în primul trimestru.
Potrivit lui Cîțu, evaluarea a venit într-un context de criză economică globală majoră și țara a obținut totuși acest rating, în condițiile în care „abundeau scenariile negative despre România”.
„Avem cea mai mare creștere din UE în primul semestru”, a spus ministrul, citat de Mediafax.
În plus, perspectiva negativă nu este responsabilitatea acestui Guvern, a adăugat Cîțu, spunând: „Vom reveni la perspectiva stabilă cât mai curând”.
Pe de altă parte, Cîţu nu a făcut declaraţii legate de majorarea pensiilor cu 40%, creştere aşteptată în septembrie.
În raportul S&P se arată că o creştere a pensiilor ar reprezenta riscuri semnificative pentru economie.