Antena 3 CNN Actualitate Circulație restricționată, marți, pe Autostrăzile A1 și A3. Se efectuează lucrări

Circulație restricționată, marți, pe Autostrăzile A1 și A3. Se efectuează lucrări

trafic autostrada
Trafic restricționat pe A1 și A3. Sursă foto: Marcos Assis / Getty Images
de Laura Dinu    |    25 Iun 2024   •   09:15

Circulația mașinilor este restricționată în mai multe sectoare ale autostrăzii A1 București-Pitești și pe autostrada A3. Pe mai multe porțiuni ale drumurilor se fac lucrări de reparații. Operațiunea se desfășoară marți.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că marți, în intervalul orar 08.00 - 15.00, pe autostrada A1, sensul dinspre Pitești spre București, traficul este restricționat pentru reparații. 

Lucrări se fac pe tronsonul kilometric 98 - 99, în zona localității Cireșu, din județul Argeș, unde este restricționată circulația pe banda 2.

Între kilometrii 100 și 101, în dreptul localității Oarja din județul Argeș, este restricționată circulația pe banda 1. 

De asemenea, între kilometrii 45 și 44, în localitatea Vânătorii Mici din județul Giurgiu, este restricționată circulația pe banda 1.

Tot marți în intervalul orar 08.30 - 15.00, traficul este restricționat pe a doua bandă pe Autostrada A3 sensul Turda – Târgu Mureș, la kilometrul 7, în zona localității Câmpia Turzii, județul Cluj, pentru executarea unor lucrări. 

Șoferii sunt sfătuiți „să circule cu atenție sporită și să reducă viteza în aceste zone cu lucrări, semnalizând din timp orice intenție de schimbare a benzii de circulație”.

×
Subiecte în articol: A1 A3 autostrada lucrari trafic restrictionat
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close