Pe 12 septembrie, între orele 8,30 și 12,00, traficul rutier va fi restricționat pe bd. Națiunile Unite, sensul de mers între str. Hașdeu și bd. Libertății; Calea 13 Septembrie, pe sensul de mers dinspre bd. Libertății și Piața Arsenalului și str. Izvor, între str. Hașdeu și Piața Arsenalului, unde va avea loc un eveniment sportiv.
Cu ocazia evenimentelor dedicate Zilei Pompierilor din România, traficul va fi restricționat sâmbătă, între orele 12,00 și 14,00, și duminică, între orele 9,00 și 12,00, pe str. Izvor, între str. Hașdeu și Calea 13 Septembrie, și pe Calea 13 Septembrie, între Piața Arsenalului și șos. Panduri, precum și pe străzile adiacente.
"În conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, în zilele de 12 și 13 septembrie va avea loc expoziția salonului Auto-Moto, în Piața Constituției din București", se arată în comunicat.
În acest sens, în perioada 11 septembrie, ora 22,00, și 13 septembrie, ora 23,00, traficul rutier va fi restricționat pe bd. Libertății, între Calea 13 Septembrie și bd. Națiunile Unite, și pe bd. Unirii, între bd. I. C. Brătianu și Piața Constituției.
Brigada Rutieră va dispune măsuri specifice pentru restricționarea și fluidizarea circulației rutiere sâmbătă, în zona șos. Kiseleff, între orele 19,00 — 23,00, când va avea loc un eveniment sportiv.
Circulația rutieră se mai restricționează duminică, între orele 19,00 — 19,30, când va avea loc o procesiune religioasă de la Biserica Sf. Vasile cel Mare până în Parcul Nicolae Iorga, cu deplasare pe Calea Victoriei, iar între orele 21,15 și 21,30, procesiunea religioasă se va întoarce de la Parcul Nicolae Iorga până la Biserica Sf. Vasile cel Mare.
Tot duminică, între orele 17,00 — 17,40, se va desfășura un tur ciclist, pe traseul parc Izvor — Splaiul Independenței — Pod Cotroceni — șos. Cotroceni — șos Grozăvești — Pod Grozăvești — Splaiul Independenței — Parc Izvor. Traficul rutier nu va fi restricționat, iar deplasarea participanților se va efectua pe banda I, cu respectarea regulilor de circulație.
Brigada Rutieră București le solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu atenție, să utilizeze rutele ocolitoare și să respecte semnalele polițiștilor rutieri aflați în trafic, pentru devierea acestuia.