Conducerea Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov a anunţat, într-un comunicat, că a sesizat instanţa în urma protestului spontan al celor 360 de şoferi care au refuzat să lucreze vineri şi sâmbătă, circulaţia autobuzelor şi troileibuzelor fiind reluată sâmbătă seară pe mai multe trasee din oraş.
RAT a anunţat, într-un comunicat, că a sesizat instanţa cu privire la aspectul legalităţii protestelor celor 360 de şoferi care au întrerupt lucrul, conform
Mediafax.
Regia a mai anunţat că, în urma unor noi discuţii purtate între conducere şi reprezentanţii salariaţilor aflaţi în grevă, o parte dintre conducătorii auto au renunţat la forma de protest şi au decis reluarea lucrului sâmbătă seară.
"Conducerea şi salariaţii RAT Braşov depun toate eforturile pentru ca în cel mai scurt timp posibil să se reia circulaţia pe toate traseele, conform orarelor afişate în staţii şi pe site-ul instituţiei. Conducerea regiei îşi exprimă pe această cale speranţa că toţi angajaţii vor înţelege situaţia existentă şi vor acţiona pentru reintrarea în starea de normalitate, pentru a nu se crea neplăceri utilizatorilor transportului public de călători din Braşov", se arată în comunicat.
Aproximativ 360 de şoferi ai RAT Braşov au intrat în grevă spontannă, vineri şi sâmbătă, refuzând să iasă pe traseu.
Primarul Braşovului George Scripcaru şi prefectul Mihai Mohaci s-au întâlnit cu conducerea Regiei pentru a discuta problemele angajaţilor care au oprit lucrul, singura soluţie legală pentru creşterea salariilor fiind restructurările de personal, această decizie urmând a fi lăsată la alegerea conducerii Regiei.
Scripcaru a spus, după întâlnirea cu conducerea RAT, că municipalitatea este la zi cu subvenţiile către RAT şi că, legal, nu există posibilitatea unor majorări salariale, singura soluţie fiind restructurarea de personal şi redistribuirea fondurilor de salarii.
Primarul a precizat că salariul mediu al angajaţilor Regiei este de circa 2.000 de lei, "ceea ce nu este neapărat puţin în comparaţie cu alte categorii".
"Orice mărire salarială trebuie să respecte legea. Singura soluţie ar fi o restructurare care s- ar putea face prin reducerea numărului de angajaţi şi redistribuirea salariilor la categoriile de angajaţi cu salarii mai mici. De exemplu, dacă ar pleca o sută de angajaţi, s-ar putea face o creştere cu 10% a salariilor. Altă soluţie legală nu există, iar aceasta şi-o asumă conducerea RAT", a mai spus primarul.
Directorul economic al RAT Braşov, director exploatare la RAT Braşov, a spus că ultima majorare salarială a fost făcută în 2007, iar salariul mediu brut este de circa 2.000 de lei al unui angajat care are vechime şi face ore suplimentare.
Regia are 962 de angajaţi, dintre care 360 sunt şoferi, iar încasările zilnice din vânzările de bilete şi abonamente sunt de circa 110.000 - 120.000 de lei.
Prefectul Mihai Mohaci a preluat lista cu solicitările sindicaliştilor şi a spus că o va înainta către MAI şi Ministerul Muncii, însă a precizat că problema trebuie rezolvată la nivel local. Conducătorii auto din cadrul Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov au refuzat să meargă pe traseu, vineri dimineaţă, fiind nemulţumiţi că salariile lor nu au mai crescut de câţiva ani.
Primarul George Scripcaru a mai spus că va face demersuri pentru a schimba conducerea instituţiei, însă sâmbătă directorul general al RAT Braşov, Augustin Pulea, a murit din cauze medicale, în urma unei boli îndelungate.