Antena 3 CNN Actualitate Cioroianu recunoaşte. A fost intimidat de Rice

Cioroianu recunoaşte. A fost intimidat de Rice

1 minut de citit Publicat la 22:36 14 Iun 2007 Modificat la 22:36 14 Iun 2007
Cioroianu recunoaşte. A fost intimidat de Rice
Ministrul român de Externe, Adrian Cioroianu, recunoaşte că a fost emoţionat la întâlnirea cu secretarul de stat american Condolezza Rice, la care nu a spus decât 14 cuvinte. Adrian Cioroianu nu a fost nepărat intimidat de gazda sa, cât copleşit de decor şi de oamenii pe care i-a întâlnit, în America. Susţine însă că a fost primit cu căldură şi că doamna Rice l-a rugat chiar să păstreze o legătură telefonică directă. ?Emoţionat mai curând de, cum să spun, decorul în care te afli, oamenii pe care îi întâlneşti. Întâlnirea cu doamna Rice a fost una suficient de caldă ca şi emoţiile fireşti să dispară?, a povestit Cioroianu. Cu toate astea, întâlnirea cu secretarul de stat american Condolezza Rice a fost momentul de apogeu al vizitei ministrului în Statele Unite.

Un moment foarte aşteptat, mai ales că demnitarul român i-a cerut o întrevedere lui Rice şi la summit-ul NATO de la Oslo, din aprilie. Atunci a fost refuzat. Miercuri însă, Cioroianu s-a aflat faţă în faţă cu omologul american, pe care politicos, l-a lăsat să vorbească într-una.

Ministrul nostru de Externe s-a limitat să confirme tot ce spunea secretarul de stat american. Patru din cele 14 cuvinte folosite au fost ?Da? şi o frază mai lungă, la final, în care mulţumea foarte mult.

Antena 3

×
x close