Antena 3 CNN Actualitate Cioloș lasă refugiații în seama Ministerului Muncii, cu implicarea SRI și SIE

Cioloș lasă refugiații în seama Ministerului Muncii, cu implicarea SRI și SIE

2 minute de citit Publicat la 17:03 30 Noi 2015 Modificat la 17:03 30 Noi 2015
refugiati frig.jpg
Problema refugiaţilor va fi gestionată de Comitetul Interministerial al Coaliţiei Naţionale pentru Integrarea Refugiaţilor, înfiinţat prin decizie a premierului, şi care urmează să fie coordonat de Ministerul Muncii,din componenţa sa făcând parte reprezentanţi ai ministerelor, dar şi ai SRI şi SIE.

 "Comitetul are ca obiectiv integrarea refugiaţilor, conform obligaţiilor pe care România le are în calitate de stat membru al UE” şi va avea ca atribuţii „integrarea şi adaptarea refugiaţilor în societatea românească, (...) precum şi identificarea corectă şi completă a problematicii refugiaţilor, alegerea soluţiilor optimale, asigurarea implementării măsurilor şi coordonarea lor pentru atingerea obiectivului stabilit”, potrivit unei decizii semnate de premierul Dacian Cioloş şi publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

Potrivit deciziei, din componenţa Comitetului fac parte Cancelaria Primului-Ministru, alături de Secretariatul General al Guvernului şi celelalte ministere, Inspectoratul General pentru Imigrări, SRI, SIE, STS, Asociaţia Comunelor din România, Asociaţia Oraşelor din România, Asociaţia Minicipiilor din România şi Uniunea Naţională a consiliilor Judeţene din România.

"Ministerele vor fi repezentate în cadrul Comitetului la nivel de ministru sau secretar de stat, iar instituţiile publice, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, de către conducătorii acestora", mai arată sursa citată.

La lucrările Comitetului vor participa, în calitate de invitaţi permanenţi, reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi experţi din cadrul altor autorităţi ale administraţiei publice centrale, atunci când este cazul.

Coordonarea Comitetului este asigurată de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstince, care îşi va putea delega atribuţiile unui secretar de stat şi care va sigura, de asemenea Secretariatul tehnic al Comitetului, responsabil cu întocmirea agendei fiecărei şedinţe a Comitetului, pe baza propunerilor formulate şi înaintate de către membrii acestuia.

De asemenea, coordonatorul Comitetului va asigura şi colaborarea cu Parlamentul European, Comisia Europeană, Consiliul European şi unităţile subordonate, în vederea atingerii obiectivelor stabilite.

La solicitarea prim-ministrului, Comitetul va prezenta rapoarte cu privire la stadiul implementării măsurilor stabilite, precum şi informări periodice. Comitetul se va întruni lunar şi ori de câte ori este necesar, iar şedinţele vor avea loc în prezenţa majorităţii membrilor, urmând ca deciziile să fie adopate cu majoritatea simplă a celor prezenţi

Şedinţele Comitetului vor avea loc loc la sediul Guvernului, Palatul Victoria.

În cadrul Comitetului îşi vor desfăşura activitatea grupuri de lucru la nivel tehnic, iar experţii desemnaţi în grupurile de lucru vor trebui să deţină documente de acces la informaţii clasificate eliberate de ORNISS (Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.)

În cadrul acestei structuri vor funcţiona 5 grupuri de lucru: Grupul de lucru pentru Armonizare legislativă, Grupul de lucru pentru Logistică primară, Grupul de lucru Integrarea locală, Grupul de lucru Integrarea societală şi Grupul de lucru Integrarea culturală.

×
x close