Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că speră că se vor găsi „soluţiile cele mai bune” pentru a nu se opri realizarea metroului din Cluj-Napoca.
„Am un motiv personal de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca. Am vorbit şi cu domnul primar, ştie şi dânsul speţa foarte bine, dar dumneavoastră ştiţi la fel de bine ca şi mine, de altfel, că finanţare era parţial, (...), doar 300 de milioane de euro, necesarul pentru această investiţie fiind de 2,2 miliarde de euro. Deci, oricum, trebuie căutată o sursă pentru a finaliza întreg proiectul. Haideţi să vedem răspunsul Comisiei”, a spus Ciolacu, la Cluj-Napoca, potrivit Agerpres.
Prim-ministrul a precizat că a modificat legislaţia şi în privinţa „certificatelor verzi”.
„Am modificat legislaţia, acolo. De aceea am şi vorbit cu domnul primar. N-am stat anchilozaţi. Cumva, la ce mesaje am primit, trebuia să anticipăm anumite lucruri, mai ales că este o investiţie în curs. Asta ar fi trebuit anticipată de domnul primar, dar câteodată nu avem informaţia când ne dorim. Eu sunt ferm convins şi cu această modificare şi din certificatele verzi - e transport verde metroul - vom găsi soluţiile cele mai bune să nu oprim această investiţie", a arătat premierul.
Întrebat „cum s-au pierdut cei 300 de milioane de euro din PNRR” alocaţi finanţării investiţiei de la metroul clujean, Marcel Ciolacu a spus: „Dânşii au găsit anumite probleme în ceea ce priveşte procedura de licitaţie. Este şi un raport al Autorităţii de Audit din România, pe care l-au luat în considerare, este şi un raport al Curţii de Conturi din România. (...) Noi suntem obligaţi să tăiem 10% din împrumut. Mie nu-mi place să mă cert. Decât să rămânem anchilozaţi (....) am început un dialog de a găsi o soluţie şi sunt ferm convins că vom găsi o soluţie”.