Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş va începe demersurile pentru încetarea raporturilor de serviciu cu inspectorul principal Cristian Cioacă, după ce acesta a fost condamnat definitiv, miercuri, la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu.
"În baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, vor înceta raporturile de serviciu. Prin intermediul Serviciului Resurse Umane vom propune Inspectoratului General al Poliţiei Române să solicite Ministerului Afacerilor Interne luarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de situaţii", a declarat miercuri, şeful IPJ Argeş, comisarul şef Ionel Ispir, potrivit
Agerpres.
Poliţistul Cristian Cioacă a fost ridicat de la domiciliu şi escortat în arestul IPJ Argeş la mai puţin de o oră după ce Curtea de Apel Piteşti a pronunţat sentinţa de condamnare la închisoare cu executare. După îndeplinirea tuturor formalităţilor legale, inculpatul a fost transferat la Penitenciarul Colibaşi, pentru efectuarea pedepsei.
Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat miercuri pe Cristian Cioacă, conform prevederilor noului Cod penal, la 15 ani de închisoare şi cinci ani interzicerea unor drepturi pentru lovituri cauzatoare de moarte şi la doi ani de închisoare pentru profanare de cadavre.
Pedepsele au fost contopite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai mare, de 15 ani, şi cinci ani interzicerea unor drepturi, la care se adaugă un spor de opt luni de închisoare.
În plus, instanţa a dispus majorarea despăgubirilor pe care inculpatul trebuie să le achite mamei, fratelui şi fiului Elodiei Ghinescu, părţilor civile în dosar.
Cristian Cioacă fusese eliberat pe 14 februarie din Penitenciarul Colibaşi, după ce un complet de divergenţă al Curţii de Apel Piteşti a admis înlocuirea măsurii arestării preventive cu controlul judiciar, el reluându-şi activitatea în cadrul IPJ Argeş.
Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş, pe 2 iulie 2013, la 21 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenţie.
Sentinţa instanţei de fond a fost atacată ulterior cu apel de toate părţile implicate. Cererile au fost formulate de inculpat, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, precum şi de procurori.
Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007. Cristian Cioacă s-a aflat în arest preventiv din data de 5 decembrie 2012 până pe 14 februarie 2014.