Cristian Cioacă este audiat, joi, la Parchetul Braşov, în dosarul în care este suspectat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
Cioacă s-a prezentat, joi dimineaţă, la Curtea de Apel Braşov, unde avea termen în dosarul de furt între soţi.
În timp ce era la Curtea de Apel, Cioacă a fost luat de procurori, în jurul orei 13.00, şi dus la sediul Parchetului Curţii de Apel Braşov, informează
Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt de la Parchetul instanţei supreme, Ramona Bulcu, Cioacă a fost dus la Parchetul Curţii de Apel Braşov în legătură cu dosarul în care este suspectat de uciderea Elodiei Ghinescu. Bulcu a precizat că în acest dosar "se readministrează anumite probe" şi există un nou procuror de caz, care joi a mers la Braşov.
Curtea de Apel Braşov judecă recursul formulat de avocatul familiei Ghinescu împotriva deciziei din 26 iunie 2011 a Judecătoriei Braşov de achitare a lui Cioacă, în dosarul privind "furtul între soţi".
Instanţa a respins atunci şi despăgubirile civile cerute de familia avocatei Elodia Ghinescu.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au finalizat, în luna august 2010, rechizitoriul poliţistului Cristian Cioacă şi au dispus trimiterea acestuia în judecată pentru "furt între soţi".
Potrivit rechizitoriului, s-a constatat că Cioacă şi-ar fi păgubit soţia de bunuri în valoare de 500.000 de lei şi pe familia acesteia de bunuri în valoare de 200.000 de lei. Printre lucrurile revendicate de familia Ghinescu se numără decoraţii militare, fotografii vechi de familie, văl de borangic, costume naţionale, o haină de blană şi două rochii de mireasă ale Elodiei.
De asemenea, din cabinetul de avocatură al Elodiei Ghinescu au dispărut bunuri precum: cărţi de specialitate, diplome, mobilier şi laptop. Cioacă nu a oferit nicio informaţie despre locurile unde s-ar afla bunurile. Mai mult, "pe parcursul urmăririi penale, el a refuzat să colaboreze cu organele de cercetare penală", se menţionează în rechizitoriu.
Acesta este cel de-al patrulea dosar penal al lui Cioacă, după cel în care este acuzat de omorârea soţiei sale dispărute de la domiciliu, cel pentru violarea corespondenţei prin e-mail a acesteia şi cel al cărui obiect este anularea contractului de închiriere a garsonierei din cartierul Tractorul din Braşov.
Avocata Elodia Ghinescu a dispărut de la domiciliu în noaptea de 29 spre 30 august 2007 şi de atunci trupul ei nu a mai fost găsit, soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă fiind principalul suspect în acest caz.