Antena 3 CNN Actualitate Cine poate să asculte telefoanele în România - noi precizări

Cine poate să asculte telefoanele în România - noi precizări

1 minut de citit Publicat la 09:32 13 Mar 2016 Modificat la 09:32 13 Mar 2016
mobile-phone-939424_640.jpg
foto: pixabay.com

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului, care a fost adoptată pentru a pune în acord legislaţia cu decizia Curţii Constituţionale privind interceptările SRI din anchetele procurorilor, extinde dreptul de a intercepta comunicaţiile în România la mai mulţi actori, spre deosebire de situaţia de până acum, când doar SRI-ul avea acest drept, iar procurorii DNA îşi foloseau propriul serviciu tehnic şi infrastructura tehnică a SRI.

 Potrivit Gândul, acum, toate parchetele vor avea drept de acces la tehnica de interceptare a SRI, în baza unui mandat admis de judecător, beneficiind totodată de un corp de poliţişti judiciari, aşa cum are şi DNA, dar şi de dreptul de a-şi înfiinţa propria infrastructură tehnică de interceptări.

Modul în care aceste mandate de supraveghere tehnică sunt puse în aplicare de procurori şi poliţişti, prin infrastructura SRI de la Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, ar urma să fie verificat periodic de un judecător al instanţei supreme. Mai mult, SRI devine oficial organ special de urmărire penală, care poate pune în aplicare mandatele de supraveghere tehnică doar în cazurile de terorism şi infracţiuni de siguranţă naţională.

Procurorii DNA, DIICOT, cei ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi cei din structurile de parchet teritoriale ale Ministerului Public vor avea dreptul să efectueze interceptări ale comunicaţiilor (telefonice sau electronice), folosind infrastructura Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor administrat de SRI, după ce Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă mai multe legi, pentru a pune în practică decizia Curţii Constituţionale privind entităţile care pot fi desemnate de procurori să facă supraveghere tehnică în anchete.

Procurorilor li se adaugă, ca şi până acum, celelalte servicii secrete din România (SIE, DIPI, DIA) care apelează la SRI atunci când fac interceptări, în baza mandatelor de siguranţă naţională.

De asemenea, parchete precum DIICOT şi celelalte din subordinea Ministerului Public vor beneficia de un corp de poliţişti judiciari, aşa cum are în prezent DNA, aceştia putând fi desemnaţi de procurori să realizeze supravegherea tehnică, respectiv interceptările, pe infrastructura tehnică a SRI.

Citeşte continuarea pe Gândul.

×
Etichete: CCR DNA
x close