Antena 3 CNN Actualitate Cine este Tudorel Toader, posibil noul ministru al Justiţiei

Cine este Tudorel Toader, posibil noul ministru al Justiţiei

1 minut de citit Publicat la 15:23 26 Ian 2018 Modificat la 15:23 26 Ian 2018
o_1b9gnoj6r1q9uvbem8sdqq1tq98.jpg
Foto: Luju.ro

Fostul judecător la CCR Tudorel Toader este vehiculat ca o posibilă numire la Ministerul Justiţiei, în guvernul Dăncilă, funcție pe care a ocupat-o și în 2017.

Prof.univ.dr. şi rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ (UAIC) din Iaşi, Tudorel Toader a fost judecător al Curţii Constituţionale a României până în 2016. Acesta a devenit cunoscut după ce a refuzat să semneze Erata de la CCR pe referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din 29 iulie 2012 când s-a stabilit cvorumul.

Potrivit CV-ului, înainte de a ajunge la Curtea Constituţională, Tudorel Toader a profesat ca avocat. Toader este şi coordonator de doctorate, printre lucrările îndrumate de acesta numărându-se şi cea a liderului PNL, Alina Gorghiu.

Potrivit CV-ului său, Toader este specializat în Drept penal şi criminologie. A fost avocat în Baroul Iaşi în perioada 1991- septembrie 2006, iar pe durata mandatului de judecător constituţional a fost suspendat. Şi-a început activitatea profesională ca procuror la Procuratura locală Panciu, în perioada septembrie 1986- octombrie 1990. Din 2005 este director al Şcolii doctorale din cadrul Facultăţii de Drept.

În declaraţia sa de avere, depusă anul trecut, Tudorel Toader deţine numeroase terenuri agricole şi forestiere în judeţul Vrancea. Cea mai mare suprafaţă este de 2,3 hectare de teren şi a fost cumpărată în 2005. Rectorul mai multe apartamente şi case în Iaşi şi Vrancea. Totodată, acesta are contractate credite de peste 80.000 de euro scadente în 2023. Veniturile declarate la mijlocul lui 2016 ajung la peste 266.500 lei anual, ca profesor la Facultatea de Drept şi peste 207.000 lei anula ca judecător al Curţii Constituţionale. Soţia lui Tudorel Toader este cadru didactic la Universitatea de Medicină „Gr. T. Popa“ şi medic primar la Spitalul „Sf. Spiridon“ din Iaşi.

 

×
x close