Un șofer din Suceava a intrat cu mașina în vitrina unui magazin. Pompierii intervin la locul accidentului
Publicat acum 16 ore si 12 minute
Liderul USR Dan Barna este unul dintre cei mai vocali contestatari ai Guvernului şi ai coaliţiei PSD-PNL, însă acest lucru nu-l împiedică să aibă o relaţie bună de afaceri cu ministerele sau chiar cu un consiliu local controlat de PSD.
O firmă administrată până de curând de soţia lui Barna a încasat, din 2010 până acum, aproape 400.000 de euro din contracte cu instituţiile statului sau cu autorităţile locale.
La jumătatea anului trecut, societatea a fost cedată de către Barna asociatului său dintr-o altă companie, însă contractele cu statul au continuat.
Cum a ajuns liderul mișcării „pro-justiție” din Parlament să facă afaceri cu cei pe care-i contestă, citiţi în cotidianul Jurnalul de luni.