Antena 3 CNN Actualitate Cine este Jaan Roose, sportivul care a traversat pe sârmă strâmtoarea Messina din Italia

Cine este Jaan Roose, sportivul care a traversat pe sârmă strâmtoarea Messina din Italia

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:07 10 Iul 2024 Modificat la 01:02 11 Iul 2024
Jaan Roose
Jaan Roose și-a câștigat reputația prin performanțe extraordinare în slacklining la nivel global. Sursa foto: Facebook Jaan Roose

Triplul campion mondial la mers pe sârmă, sau slacklining, Jaan Roose din Estonia a reuşit să traverseze Strâmtoarea Messina, situată în Italia. Din păcate, recordul lui nu a putut fi omologat, transmite miercuri agenţia ANSA.

Sportivul de la Red Bull a pornit de la debarcaderul Santa Trada din Villa San Giovanni, pe partea calabreză a strâmtorii, pe o sârmă aflată la o înălţime de 250 de metri, în drumul său spre o tentativă nemaiîncercată: traversarea Strâmtorii Messina, cu cei 3.600 de metri ai săi, pe o coardă de slacklining de 1,9 centimetri lăţime.

Roose, care a primit la sosire o "grantita", o specialitate siciliană, s-a declarat "foarte mulţumit de ispravă'".

Cu toate acestea, reuşita lui Roose nu poate fi înregistrată în Guinness World Records pentru că a căzut cu aproximativ 80 de metri înainte de linia de sosire, chiar dacă s-a urcat din nou pe coarda de care era ancorat şi de a termina cu bine traversarea.

Precedentul record era de doar 800 de metri, însă reuşita lui Roose, care a străbătut întreaga distanţă de 3.600 de metri, nu poate fi omologată deoarece, potrivit regulilor, o traversare trebuie realizată fără greşeli.

Cine este Jaan Roose

Născut în 1992, Jaan Roose și-a câștigat reputația prin performanțe extraordinare și recorduri remarcabile care au contribuit masiv semnificativ la popularizarea slacklining-ului la nivel global. 

Una dintre cele mai notabile realizări ale sale a fost traversarea unei slackline instalate între zgârie-nori în Coreea de Sud, performanță care a atras atenția internațională.

Este, de asemenea, un ambasador al acestui sport, participând la diverse evenimente și competiții și încurajând tinerii să se implice în slacklining.

 

×
x close