Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost jefuit în urmă cu o lună chiar în casa arhiepiscopală din Constanţa. Fapta s-a întâmplat în noaptea de 21 spre 22 mai, când hoţul, profitând de faptul că a găsit uşa de acces deschisă a intrat în locuinţa arhiepiscopală şi a furat o distincţie a rangului de arhiepiscop (engolpion), prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 4.000 de lei.
Hoţul este din Vrancea, se numeşte Mihai Mihai Marian şi a primit miercuri, 21 iunie, măsura controlului judiciar, el urmând să se prezinte periodic la IPJ Vrancea, scrie adevarul.ro.
Presa constănțeană scrie că Arhiepiscopul Teodosie s-a întâlnit deja cu bărbatul care l-a jefuit. Potrivit sursei citate, hoțul i-a cerut iertare, iar ierarhul Tomisului i-a promis ajutorul pentru a ieşi din situaţia materială precară în care se află.